Pentru printerele multi-pass (despre care vorbim acum) performanța sistemului de transport/fixare ale materialului de imprimat este mai importantă decât rezoluția capetelor de imprimare, în ceea ce privește calitatea printului obținut. Dacă între 600 dpi și 720 dpi diferența cu greu poate fi observată cu ochiul liber , o ușoară nealiniere a sistemului de transport sau o denivelare a mesei unui printer flatbed vor avea consecințe vizibil deranjante asupra imprimării.
Iată de ce, alegerea printerului potrivit în funcție de sistemul mecanic de transport/fixare, trebuie făcută în strânsă legătură cu tipul de lucrări pe care dorim să le realizăm.
Este evident că pentru imprimarea materialelor flexibile în rolă, vom prefera utilizarea unui printer roll – to – roll, care are sistemul de încărcare, de transport și de preluare a materialului, adaptat acestui tip de lucrare.
Există și în această categorie de printere o multitudine de sisteme specifice, în funcție de caracteristicile materialului flexibil. De exemplu, acesta poate fi mai gros (și mai greu), poate fi lucios pe spate și în acest caz putând apărea o patinare sub rolele presoare de avans, sau poate fi elastic, necesitând atenție deosebită la tensionare.
Tehnologia inkjet permite acum și imprimarea unor materiale cu caracteristici speciale, cum ar fi pielea (neuniformă și neregulată), suprafețele lemnoase, sticla, pavele din beton (grele) etc. Pentru genul acesta de materiale, un printer flatbed cu masa fixă pare a fi cea mai indicată soluție . La un flatbed, fixarea materialului pe masă se poate face cu vacuum, iar acest poate fi reglat în așa fel încât să atingă eficiența maximă.
Compromisul între cele două sisteme de transport/fixare (roll – to – roll și flatbed) este reprezentat de printerele hibride, care au bandă de transport montată peste zona plată a printerului. Așadar, putem imprima și materiale flexibile în rolă, dar și materiale rigide în plăci.
Ca la orice soluție care pare la prima vedere pare ideală, există și câteva inconveniente:
- greutatea materialelor de imprimat este limitată de capacitatea de avans a benzii de transport aflată sub sarcină
- eficiența vacuumului este diminuată în fazele de început și de sfârșit ale imprimării plăcilor pentru că acestea nu mai acoperă întreaga zonă de vacuum
- precizia imprimării este ușor mai slabă decât la flatbed din cauza posibilelor deformări ale benzii
În ciuda acestor dezavantaje, pentru firmele care au de imprimat lucrări extrem de variate și fără un volum semnificativ pe un singur tip de lucrare, dotarea cu un printer hibrid poate fi cea mai bună soluție.